CELE ȘAPTE MEDALII ALE SUCCESULUI
Pentru părinții exigenți de astăzi care caută noi căi pentru a își antrena copiii pentru succes!
Infomedia Pro propune 7 povestiri animate într-una singură, cu efecte sonore și elemente atractive pentru copii.
CIRCULAȚIA RUTIERĂ
Salut! Sunt PitiClic SENIOR, agentul de circulație. Eu dirijez circulația aici, pe stradă.
Poți ajunge în siguranță, oriunde dorești, dacă respecți regulile de circulație pe care le poți învăța la "A.B.C.-ul circulației".
CU PITICLIC PE TĂRÂMUL MARILOR INVENȚII!
Lumea invenţiilor este fascinantă. Imaginaţia, munca şi dedicarea cercetătorilor au condus la realizarea unor mecanisme extraordinare care să ne ajute pe noi toţi în viaţa de zi cu zi.
PITICLIC ÎN LUMEA GÂZELOR
PitiClic a ajuns în minunata lume a gâzelor și împreună cu cei mici vor descoperi lucruri noi și interesante care îi vor purta pe aripi de zbor și vor avea ocazia să afle lucruri neștiute despre micile zburătoare...
PITICLIC LA MAREA NEAGRA
Vacanțele la malul mării cu lopățica în mână construind castele de nisip, răsfățați de briza mării și copleșiți de nemărginita apă sunt printre cele mai frumoase amintiri ale copilariei. Cu ajutorul lui PitiClic acestor clipe magice din Vacanța Mare le putem adauga explorare, aventură, distracție și cunoaștere.
PITICLIC PIRAT LA VÂNĂTOARE DE CUNOȘTINȚE!
Misterele piraţilor îi fascinează dintotdeauna pe copii. Pe parcursul acestui CD, piraţii vor deveni personaje pozitive, îi vor amuza pe cei mici şi le va deschide mări pentru explorarea unor domenii foarte bogate în cunostinţe. Să pornim pe mare alături de PitiClic pirat şi să descoperim misterele ascunse pe mare!
PITICLIC ŞI COMORILE DIN INIMA PĂMÂNTULUI
O nouă incursiune, de data aceasta în inima pamântului, le va dezvălui copiilor taine despre lumea ascunsă a peşterilor, a minelor şi a florilor de mină, precum şi despre bogăţiile care se află aici de atâţia ani.
PITICLIC ȘI EMOȚICA ÎN GRĂDINA LUI MOȘ SUFLET
Scopul acestui program este acela de a oferi copilului posibilitatea de a învăţa prin joc să îşi înţeleagă şi să îşi controleze emoţiile. Emoţiile tratate sunt: bucurie, tristeţe, furie şi frică deoarece acestea pot fi identificate şi diferenţiate atât de copiii de 3-4 ani cât şi de cei mai mari.